Vineri, 04.07.2008
Arad, 16 °C
1 EUR = 3.64 Lei
1 USD = 2.29 Lei
Vineri, 04.07.2008
Arad, 16 °C
1 EUR = 3.64 Lei
1 USD = 2.29 Lei
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avertizează contribuabilii care nu şi-au depus încă declaraţiile de venit pentru anul 2007 că au mai rămas trei zile până la data scadentă – 15 mai. În cazul depăşirii termenului contribuabilii riscă amenzi cuprinse între 10 şi 100 de lei.
Contribuabilii care au obligaţia să depună declaraţiile de venit pentru anul fiscal 2007 au primit prin poştă plicurile cuprinzând formularele „Declaraţiei privind veniturile realizate”, ghidul de completare a acestora, scrisoarea adresată contribuabilului, precum şi plicul destinat trimiterii declaraţiei de venit de către contribuabil, organului fiscal.
Persoanele fizice vor depune declaraţie de venit pentru următoarele categorii de venit: activităţi independente impuse în sistem real, venituri din cedarea folosinţei bunurilor, venituri din activităţi agricole impuse în sistem real, câştiguri din transferul titlurilor de valoare, câştiguri din operaţiuni de vânzare-cumpărare valută la termen.
Pe raza judeţului Arad au fost trimise 22.000 de plicuri dintre care 13.500 doar în municipiu. ANAF recomandă contribuabililor ca în cazul în care nu au primit plicul cu formularele amintite să se adreseze administraţiei fiscale în a cărei rază teritorială îşi au domiciliul pentru a primi formularele de declaraţie, asigurate de asemenea în mod gratuit.
În ce priveşte completarea declaraţiilor, dacă, în urma consultării ghidului de completare, plătitorii de taxe mai au nelămuriri, ei pot solicita informaţii suplimentare, prin telefon sau direct de la administraţia fiscală. Contribuabilii sunt rugaţi ca după completarea formularului, să introducă un exemplar în plicul primit, păstrând cel de al doilea exemplar. Plicul cu declaraţia va fi depus la oficiul poştal cel mai apropiat de unde se primeşte o recipsă, ca dovadă a respectării obligaţiei de declarare a veniturilor. Dacă se va utiliza plicul primit, contribuabilii nu vor plăti taxe poştale.
(S.R.)