Actualitate (archivă)
printeazatrimite e-mail

Arădenii pun puţini bani la bancă

28 iulie 2010 23:49

Calculele făcute de cotidianul Gândul arată că arădenii stau prost cu veniturile. Cel puţin dacă luăm în calcul banii pe care populaţia reuşeşte să îi de pună în bănci. Bucureştenii, clujenii şi băcăuanii au reuşit să depună la bănci cele mai mari sume pe cap de locuitor, în fiecare lună. Economiştii se aşteaptă ca dobânzile oferite de bănci la lei să scadă uşor până la sfârşitul anului

În prima jumătate de an, fiecare român a depus la bănci câte 52 de lei pe lună, în medie, însă cei mai strângători au reuşit să economisească aproape 180 de lei pe lună, aşa cum s-a întâmplat în municipiul Bucureşti şi în judeţul Ilfov. După populaţia din Capitală, în clasamentul celor mai economi români mai figurează clujenii, cu aproximativ 74 lei/lună, şi băcăuanii, cu aproape 58 lei/lună, potrivit calculelor Gândul pe baza datelor Băncii Naţionale a României (BNR) şi ale Institutului Naţional de Statistică (INS), sumele incluzând atât depozitele la termen în lei, cât şi cele în valută.
Cifrele, calculate prin împărţirea economiilor din bănci din fiecare judeţ la populaţia respectivă, arată că la polul opus au fost locuitorii judeţului Alba, cu doar 13,5 lei pe lună, alături de cei din Călăraşi şi Giurgiu, cu câte 15 lei pe lună fiecare, în medie. 
Arădenii, cu 21 de lei economisiţi lunar, este în topul negativ, pe locul cinci de la coadă. Comparativ, arădenii au economisit mai puţin de jumătate din cât au economisit vecinii din Timiş.
Faţă de sfârşitul anului trecut, banii din depozite ai românilor erau cu 9,2% mai mulţi la jumătatea acestui an, însă sumele economisite s-au redus de peste două ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Specialiştii spun că pe de-o parte, s-a înregistrat o scădere a veniturilor populaţiei, pentru multe categorii. Pe de altă parte, dobânzile oferite de bănci au scăzut destul de mult, în timp ce indicele inflaţiei s-a menţinut la cote ridicate.
În aceste condiţii, după creşterea TVA de la 1 iulie, nu este exclus ca dobânzile oferite la depozitele în lei pe un an să nu acopere inflaţia, ceea ce face ca ofertele băncilor să nu mai fie atractive. E drept că au existat şi consecinţe pozitive ale scăderii dobânzilor la depozite, pentru că astfel a putut scădea costul finanţării, ceea ce este important pentru relansarea economiei.

printeazatrimite e-mail

Comentarii (1)

roman

la 29 iulie 2010 ora 15:52

Nu toti care depun bani la bancile din orasele de peste granita stiu sa vorbeasca ungureste,in scimb o parte din salariatii bancii vorbesc bine romaneste,nu-ti ia nici 16% inpozit pentru mafia hotilor portocalii.

        1 | 2    
Nume:
Comentariu:

RECENTE

O mare inechitate

Flavius Ghender, 08 septembrie 2010 00:52

30 de ani de eşarfe galbene

08 septembrie 2010 00:50
 -

ObservaTot

Trimite si tu

Ultima ora Sport Video