Actualitate (archivă)
printeazatrimite e-mail

Iubitorii de orientare sportivă se vor putea întrece la un concurs organizat de Condor Club Arad

Annamária Bálint, 08 februarie 2010 21:59

Organizaţia non-guvernamentală de turism montan „Condor Club Arad” are o tradiţie îndelungată în organizarea concursului de orientare sportivă care, după cum lasă de înţeles şi denumirea sa - „Cupa Ghiocelul” - are loc primăvara. Anul acesta, la fel ca şi în alţi ani precedenţi, competiţia va avea loc în pădurea de la Vladimirescu, în data de 07 martie, unde concurenţii vor trebui să parcurgă în cel mai scurt timp posibil un traseu prestabilit, nemarcat în teren, într-o zonă împădurită, folosindu-se de o hartă detaliată a zonei. Participarea la concurs nu este condiţionată de vârstă, putând participa atât tineri cât şi persoane mai în vârstă, singura condiţie fiind pregătirea fizică şi intelectuală datorită faptului că acest tip de sport îmbină atât calităţile fizice, cât şi cele intelectuale. „Este un sport cu totul special deoarece asigură şi menţine starea optimă de sănătate prin creşterea rezistenţei organismului la factorii de mediu, îmbunătăţind totodată şi calităţile psihice (rapiditate, intuiţie, creativitatea gândirii)”, spune Daniel Barkász, organizatorul principal al concursului, membru al clubului turistic „Condor Club Arad” şi profesor coordonator la cercul de orientare turistică din cadrul Palatului Copiilor. “Îi aşteptăm cu drag atât pe cei de nivel mediu şi avansat, cât şi pe începători sau pe cei care nu au auzit de orientarea sportivă, dar sunt curioşi să afle mai multe despre ea. Oricine este binevenit la acest concurs care are scopul de a-i scoate în natură, la aer curat, şi a-i convinge să facă puţină mişcare în special pe tinerii care se lasă pradă, din păcate din ce în ce mai mult, comodităţii, televizorului şi calculatorului, îndepărtându-se tot mai mult de natură şi sport”, a conchis Daniel Barkász.




printeazatrimite e-mail

Comentarii

Nume:
Comentariu:

RECENTE

Liga a II-a, seria vest

03 septembrie 2010 00:55

Liga a III-a, seria 5

03 septembrie 2010 00:55

Divizia D

03 septembrie 2010 00:54
 -

ObservaTot

Trimite si tu

Ultima ora Sport Video