Observator.info

O boală necruţătoare a ţintuit-o într-un scaun cu rotile. Doarme doar câte o oră sau două, tot în scaunul cu rotile, din cauza durerilor insuportabile. Dar nimeni şi nimic nu o împiedică să meargă mai departe, să fie un om puternic şi un exemplu viu şi demn de urmat nu doar pentru cei aflaţi în situaţia ei, ci pentru noi toţi. Lucreţia Anghel, căci despre ea este vorba, este cunoscută multor arădeni. Zi de zi aceasta poate fi zărită „alergând” cu scaunul cu rotile prin oraş. Se descurcă singură, a învăţat foarte multe, iar acum pregăteşte un proiect important. Deşi suferă de mică de mielopatie cronică progresivă şi displazie bilaterală luxată de şold cu scurtare de 5 cm la piciorul drept, Lucreţia a continuat să lupte cu viaţa, cu oamenii care au privit-o cu indiferenţă şi uneori chiar dispreţ. Au fost şi oameni buni, cu suflet mare, care au ajutat-o şi cărora le este recunoscătoare, dar au fost şi oameni răi, indiferenţi, care ar fi putut să o ajute, dar i-au întors spatele, aşa cum se pare, după spusele Lucreţiei, că se întâmplă cu cei imobilizaţi într-un fotoliu rulant. Astfel că, refuzul Primăriei de a-i permite să-şi cumpere cămăruţa în care stă cu chirie, precum şi indiferenţa cu care a fost tratată de unii medici arădeni şi nu numai, au făcut-o să lupte atât pentru ea, cât mai ales pentru „fraţii ei de suferinţă”: „Proiectul meu va dura ani de zile...am scris 11 volume de cărţi cu poezie, proză şi poeme, pe care le-am scris într-un an şi câteva luni... prin ele vreau să fiu de folos pentru cei ca mine, să-i încurajez” ne povesteşte Lucreţia. Tot în cadrul acestui proiect vrea să dezvolte şi partea sportivă: tenis de câmp, atletism: „Vreau ca toţi cei în scaun cu rotile să fie pozitivi, optimişti, ca mine” mărturiseşte Lucreţia, care este de părere că sportul i-ar putea ajuta foarte mult pe cei cu dizabilităţi. „Până anul trecut şi eu eram tristă şi dezamăgită” ne împărtăşeşte Lucreţia, dar viaţa, oamenii ostili din jurul ei au determinat-o să „îşi ia inima în dinţi”, cum singură spune, şi să meargă mai departe, în ciuda tututor piedicilor. Proiectul la care lucrează intens o ţine trează ore în şir, iar speranţa că va putea fi de folos celor care suferă ca şi ea o ambiţionează şi mai mult.  

 

 

 

Zâmbeşte tot mai rar...

Lucreţia Anghel a suferit de mică. De ani de zile singurul ei sprijin e ea şi „Tatăl meu din Ceruri”. Este foarte ambiţioasă, iar pentru a demonstra acest lucru nu s-a dat înapoi de la a munci: a betonat chiar ea, din cărucior, aleea din faţa casei. Cămăruţa în care stă e curată şi arajată cu gust – tot ea are grijă de tot, aşa cum a învăţat în cei 33 de ani de viaţă. Luna viitoare e ziua ei, iar tot ce-şi doreşte e să se pună pe picioare sau măcar să nu mai aibă durerile groaznice care nu o lasă măcar să doarmă: „Îmi văd de scaunul meu...foarte rar mai zâmbesc...am ajuns să tac în profunzime şi să fac în continuare. Vreau să le ridic moralul colegilor mei de suferinţă” ne mai spune Lucreţia, tristă că deşi a găsit în Germania o clinică unde să se opereze, nu a reuşit să strângă banii necesari, adică peste 11.000 de euro. Boala ei se agravează, dar pentru a se menţine şi pentru a-şi trata diverse afecţiuni, a învăţat singură medicină biologică şi medicină chimică: „Contează foarte mult ce mănânci, cum te comporţi şi cum te raportezi la orice. Am studiat singură medicina biologică şi medicina chimică şi am făcut diferenţa între ele. M-am tratat singură de diverse afecţiuni” ne mai spune Lucreţia, arătându-ne uleiurile şi plantele medicinale cu care se tratează, explicându-ne totodată importanţa legumelor, fructelor şi diverselor seminţe care trebuie să fie consumate zilnic pentru a fi sănătoşi: „Vreau să ajut persoanele cu dizabilităţi” mai afirmă aceasta, susţinând că medicamentele şi faptul că stai imobilizat 24 din 24 de ore într-un scaun cu rotile afectează foarte mult organismul. Lucreţia are zilnic dureri groaznice, care nu o lasă să se odihnească, tocmai de aceea în timpul nopţii, când noi toţi suntem pe tărâmul viselor, Lucreţia visează şi lucrează la un proiect menit să le dea celor din jurul ei încrederea, speranţa, dar şi soluţia pentru o viaţă mai bună. Cei care o cunosc, ştiu că viaţa ei a fost un lung şir de necazuri, că nimeni nu a crezut în ea şi puterile ei, iar cei mai mulţi au ocolit-o. Le-a demonstrat tuturor însă că poate: a terminat două facultăţi, a lucrat 11 ani şi a fost îndrăgită foarte mult de colegii de muncă. Nici acum, când boala ei o chinuie mai mult ca oricând, nu se lasă bătută, lucrează şi e activă, chiar dacă e ţintuită în scaunul cu rotile. Dacă nu lucrează la proiect, croşetează căciuliţe sau învaţă medicină. Iar în ultima perioadă şi-a canalizat toată energia spre a-i ajuta pe cei care sunt ca ea, dependenţi de un fotoliu rulant. Dar şi pentru ea mai există şanse, iar oameni cu suflet mare o pot ajuta pe Lucreţia, care poate fi găsită la numărul de telefon 0743645034. 

Pentru mai multe foto&video, puteţi accesa www.vestic.ro