Joi, 04.12.2008
Arad, 9 °C
1 EUR = 3.84 Lei
1 USD = 3.04 Lei
Joi, 04.12.2008
Arad, 9 °C
1 EUR = 3.84 Lei
1 USD = 3.04 Lei
APIA a început să acorde fonduri agricultorilor care au solicitat ajutorul instituţiei în anul 2007. Astfel, la nivel naţional, au fost acordate peste 620 de milioane de euro, suplimentând, astfel, veniturile a 95 la sută dintre agricultorii care au depus cereri de finanţare.
Din această sumă, statul român a acordat aproximativ 136 de milioane de euro, restul banilor venind din două programe europene, şi anume Fondul European de Garantare în Agricultură şi Fondul European pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală. Numărul fermierilor care au solicitat subvenţii pentru agricultură este de 1.241.402, majoritatea fiind declaraţi eligibili în privinţa primirii sumelor aferente. Cei care au fost declaraţi neeligibili sunt acei agricultori care nu îndeplineau condiţiile de acordare a subvenţiilor: o suprafaţă prea mică sau întârziere în depunerea documentaţiei necesare pentru accederea fondurilor. Totodată, aproape 50.000 de fermieri au fost excluşi de la plată pentru faptul că au declarat mai mult teren decât deţineau, în ideea de a primi bani mai mulţi.
Cereri pentru nouă milioane de hectare
S-au solicitat subvenţii pentru mai mult de nouă milioane de hectare la nivel naţional, iar dintre acestea aproape opt au primit deja fondurile, iar la 60.000 de hectare încă se lucrează. Întârzierea aprobării subvenţiilor are ca şi cauze litigiile pentru unele terenuri precum, neprezentarea la timp a documentelor de clarificare a regimului de exploatare a terenului, acolo unde în urma controalelor prin teledetecţie au fost relevate neconformităţi, precum şi declararea unor suprafeţe în blocuri neagricole, fapt care presupune fie respingerea la plată fie efectuarea de corecţii în Sistemul de Identificare a Parcelelor Agricole în urma unor verificări rapide pe teren. Din spusele oficialilor APIA am aflat că aceste cazuri vor fi soluţionate în decursul acestei luni. Totodată, oficialii APIA au ţinut să precizeze faptul că, deşi unele persoane nu au primit subvenţiile până la data de 30 iunie, banii vor fi acordaţi în cel mai scurt timp, resursele bugetare de care este nevoie existând în vistieria instituţiei. Un număr de 230.000 de fermieri la nivelul întregii ţări vor beneficia de plata suplimentară pentru terenurile din zonele montane defavorizate, în cuantum de 50 EUR/ha adiţional la plăţile SAPS şi CNDP, acestea fiind autorizate şi urmând a fi onorate până la sfarşitul lunii iulie, după aprobarea de către Comisia Europeană a Planului Naţional de Dezvoltare Rurală, măsura respectivă beneficiind de finanţare din FEADR. „Toţi fermierii români care au depus în 2007 cereri de sprijin financiar din fonduri europene şi de la bugetul naţional şi care au respectat condiţiile impuse de legislaţiile europeană şi naţională, vor primi, în perioada următoare, sumele la care sunt îndreptăţiţi” a declarat un oficial al APIA.
Titlul: Pe strada 1 Decembrie circulaţia pe trotuarul ce duce spre Parcul Copiilor este blocată în totalitate....
| Ultima ora | Sport |