Ion Raţiu a încetat din viaţă la 17 ianuarie 2000, la Londra, conform ultimei sale dorinţe fiind înmormântat la Turda.
Papionul va fi pentru multă vreme asociat cu Ion Raţiu, alături de claritatea sa în gândire, abordarea sa deschisă, manierele impecabile şi eleganţa vestimentară.
Ion Raţiu a fost una dintre cele mai sincere şi consecvente voci ale opoziţiei împotriva lui Nicolae Ceauşescu şi a regimului căruia s-a opus ani de zile de la Londra, fiind ales în mod democratic liderul Mişcării Românilor Liberi.
S-a născut la Turda, în Transilvania, pe 6 iunie 1917, fiind fiul lui Augustin Raţiu, avocat de marcă, primar, prefect regional şi stră-stră-nepot al dr. Ioan Raţiu, liderul Partidului Naţional Român care a militat pentru drepturile civile ale românilor din regimul austro-ungar din 1848 până la moartea sa, în 1902.
Un promiţător student la drept, Ion Raţiu pare a fi destinat unei cariere academice, dar în 1938 este ales şef de promoţie la Academia Militară din Craiova şi, în aprilie 1940, se alătură serviciilor secrete româneşti. Este trimis la Londra ca şi cancelar la Ambasada României în timpul ministrului V. V. Tilea. Decizia mareşalului Antonescu de a-şi alia ţara cu puterile Axei l-au făcut pe tânărul Raţiu să demisioneze din postul său şi să obţină azil politic în Anglia. A câştigat o bursă pentru a studia la Colegiul St. John, Cambridge. În 1945, Ion Raţiu s-a căsătorit cu Elisabeth Pilkington, la Londra.
Scopul lui a fost să lupte ca şi candidat al Partidului Naţional Ţărănesc în România în 1946, dar liderul partidului, Iuliu Maniu, l-a sfătuit să stea la Londra. În exil, Ion Raţiu s-a aruncat în lupta împotriva comunismului devenind un contribuabil al Serviciului Român al BBC, Radio Europa Liberă şi Vocea Americii. În 1957 a fost publicată cartea sa „Politica pentru vest” care a provocat în mod radical părerile contemporane ale vesticilor privind natura comunismului.
Intră apoi în afaceri navale şi, mai târziu, în afaceri imobiliare unde acumulează o avere considerabilă. În 1975, an în care a publicat o altă lucrare, “România Contemporană”, Raţiu a decis să-şi canalizeze întreaga energie către o Românie liberă. Când Ceauşescu a făcut o vizită în Anglia, în 1978, şi a fost investit de către Regină cu titlul de Comandor onorific al Imperiului Britanic, pentru a protesta, Ion Raţiu s-a legat cu lanţuri în faţa hotelului unde stătea liderul român.
Deşi în anul 1990 a devenit membru al Parlamentului, reprezentând oraşul său natal Turda, Raţiu şi-a servit ţara timp de mulţi ani atât în Camera Deputaţilor precum şi ca Ambasador al României la NATO. Eşecul său de a câştiga preşedinţia a fost o dezamăgire pentru foarte multă lume. Pe străzile din România astăzi se vorbeşte despre Ion Raţiu ca fiind cel mai bun preşedinte pe care România nu l-a avut niciodată.
‘’Cred că pot să spun cu toată tăria că mă consider un om fericit pentru că am avut norocul să trăiesc destul pentru a vedea istoria reintrând în matcă şi că mi s-a acordat cea mai mare demnitate, aceea de a-mi sluji ţara. Pe lângă asta, toate celelalte neplăceri, înfrângeri, dezamăgiri le consider bâlbâieli ale unei lumi pe cale de primenire. O lume pe cale să-şi vindece rănile şi să-şi construiască sau să-şi reconstruiască o morală. Optimismul meu robust mă face să cred astfel’’ - mărturisea Ion Raţiu, cu câteva luni înainte de a muri.