Actualitate (archivă)
printeazatrimite e-mail

Teatrul arădean este în doliu Actriţa Emilia Dima Jurcă a trecut în nefiinţă

09 iunie 2009 02:30

 Peste Teatrul Clasic „Ioan Slavici“ s-a lăsat, din nou, umbra tristeţii. Una dintre actriţele care şi-a legat pentru totdeauna numele de acest teatru a plecat alături de îngeri, ca să-l bucure pe Dumnezeu. În dimineaţa zilei de luni, 8 iunie, cuminte, Doamna Emi a părăsit această lume, ducându-se acolo unde o aşteaptă soţul ei care, plecat dintre noi doar în urmă cu câteva luni, a regretat amarnic că şi-a lăsat iubirea de o viaţă singură.
Emilia Dima Jurcă s-a născut în 9 octombrie 1930, la Bacău. În vremuri în care alţii se gândeau la meserii mult mai pragmatice, ea s-a apropiat la una dintre cele mai frumoase profesii din lume – cea care îi permite oricui, indiferent de vârstă, să rămână veşnic tânăr: cea de actriţă. În cariera sa artistică a jucat pe scena teatrului din Arad zeci de roluri, rămânând pentru totdeauna în memoria publicului. A fost iubită, adorată, aplaudată. În faţa publicului era o apariţie specială, iar pe scenă şi în culise a fost un profesionist desăvârşit. A jucat în spectacole de referinţă ale teatrului arădean, amintind aici doar câteva dintre ele: Fii cuminte Cristofor, Bădăranii, Proştii sub clar de lună, Se caută un mincinos, Melania şi ceilalţi, Patima fără sfârşit, Romanţă târzie, Omul cu mârţoaga, Woyzeck.
De numele Emiliei Dima Jurcă se leagă şi ceea ce arădenii cunosc foarte bine: Teatrul Veşnic Tânăr. La Şcoala Populară de Artă din Arad, actriţa Emilia Dima Jurcă a atras în jurul său, de-a lungul anilor, generaţii la rând de tineri care au aspirat la profesia de actor. Unii dintre ei au şi îmbrăţişat această carieră, fiind acum actori cunoscuţi atât în Arad cât şi în ţară, iar pentru toţi cea care le-a desluşit primele taine a actoriei va rămâne pentru totdeauna Doamna Emi.
Emilia Dima Jurcă s-a stins din viaţă la Bacău, acolo unde a plecat, după moartea soţului său, pentru a fi alături de sora sa. Înmormântarea va avea loc miercuri, 10 iunie, la Bacău. Colegii din teatru vor organiza o slujbă de pomenire a Doamnei Emi, locul şi data desfăşurării ei urmând a fi comunicată în timp util.
Dumnezeu să o odihnească în pace şi să se bucure de harul ei.

printeazatrimite e-mail

Comentarii (2)

teatru

la 09 iunie 2009 ora 16:18

Miercuri, 10 iunie, la ora 12,00, la Biserica Ortodoxă din cartierul Grădişte va avea loc o slujbă religioasă în memoria celei care a fost actriţa Emilia Dima Jurcă.

Calin

la 09 iunie 2009 ora 11:56

O DOAMNA ....SI..... O PRIETENA A TUTUROR CELOR CARE AU TRECUT PRIN MANA SA...DUMNEZEU ....SA O ODIHNEASCA-N PACE....SI SA O ASEZE ACOLO... UNDE INGERII SE ODIHNESC.

        1 | 2    
Nume:
Comentariu:
 - La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a avut loc o ceremonie în cadrul căreia au fost conferite decoraţii cu însemne de război pentru 54 de jandarmi.

ObservaTot

Titlul: La sediul Inspectoratului General al Jandarmeriei Române a avut loc o ceremonie în cadrul căreia au fost conferite decoraţii cu însemne de război pentru 54 de jandarmi.

Trimite si tu

Ultima ora Sport Video