Joi, 04.12.2008
Arad, 9 °C
1 EUR = 3.84 Lei
1 USD = 3.04 Lei
Joi, 04.12.2008
Arad, 9 °C
1 EUR = 3.84 Lei
1 USD = 3.04 Lei
Cel mai cunoscut pacient arădean de anul trecut al clinicii de la Szeged a fost soţia primarului Gheorghe Falcă, Ela, care a născut în Ungaria. „Condiţiile sunt deosebite, începând cu saloanele şi terminând cu atitudinea cadrelor medicale. Ni s-a părut interesant că, deşi noi am adus pijamale de acasă, spitalul nu admite decât pijamalele unităţii medicale, dintre care însă poţi alege şi toate sunt noi. Nu ni s-a permis să stăm lângă soţie, pentru că medicii şi asistentele ne-au spus că asta este treaba lor. A putut rămâne cu ea doar o singură persoană” – ne-a declarat primarul Gheorghe Falcă. De altfel el însuşi a beneficiat anul trecut de investigaţii şi tratament medical în Ungaria, la Szeged şi la Budapesta, pentru afecţiuni cardiace.
Condiţiile de la Szeged, pe cât sunt de bune, pe atât sunt de stricte. Vizitele, de exemplu, sunt foarte clar delimitate: la maternitate între orele 10-12, 16-18; la terapie intensivă între orele 8-18; la boli infecţioase vizitele se fac numai miercuri, sâmbătă şi duminică între orele 14.30-16; în celelalte secţii zilnic, între orele 11-12 şi 16-17. Din cauza riscului de infecţie, accesul în salon al copiilor sub 12 ani este interzis. Aparţinătorii nu au voie să se aşeze pe patul bolnavului şi nici să stea mai mult de două persoane lângă un pacient.
Bolnavii pot urmări programele la radio şi la televizor numai cu căşti pe urechi, pentru a nu-i deranja pe ceilalţi pacienţi. Doar cu acordul tuturor celor internaţi în salon se poate asculta radioul sau televizorul cu sonor ridicat.

Un alt spital unguresc foarte frecventat de bolnavii arădeni este cel de la Mako. Potrivit datelor statistice ale instituţiei medicale, pacienţii arădeni aduc lunar peste 2 milioane de forinţi (8000 de euro) micuţului spital orăşenesc. Numărul pacienţilor români care vin la Mako lunar este în jur de 20. Cei mai mulţi caută secţiile de imagistică şi diagnostic, dar sunt solicitări şi pentru intervenţiile chirurgicale laparoscopice, în special în afecţiunile biliare. Unii bolnavi cu hernie şi cu afecţiuni oftalmologice au mai degrabă încredere în spitalul din Mako decât în cel din Arad. Directorul general al spitalului, Baráth Lajos, spune că explicaţia este simplă: de vreme ce pacientul trebuie să plătească pentru spitalizare şi în România, optează pentru spitalizarea din Ungaria, contra cost şi aceea, dar mai calitativă.
Carete
nPeste 700 de arădeni au fost trataţi anul trecut la Clinica de la Szeged. Potrivit publicaţiei regionale Delmagyar, unii dintre aceştia au beneficiat de tratament gratuit prin Cardul European de Sănătate, majoritatea însă au suportat costul consultaţiilor şi al intervenţiilor medicale. Cele mai căutate secţii au fost ginecologia şi maternitatea, unde s-au adresat 235 de femei; 143 de arădeni au beneficiat de consultaţii oftamologice, 116 de tratament urologic, 99 de persoane de tratament neurologic, iar numărul celor trataţi cu alte afecţiuni se ridică la peste 200.
Amânare
La Maternitatea din Arad nu se discută despre subiectul acesta, decât în prezenţa directorului. Şi nici atunci nu se poate obţine un răspuns ad-hoc, ci după o temeinică judecată, care implică cel puţin o zi de chibzuinţă. Cel puţin asta ni s-a spus, ieri, de către cei care ar trebui să gestioneze relaţiile publice ale Spitalului „Salvator Vuia”, din Arad.
Medicii români câştigă mai bine faţă de cei maghiari!
Dacă numărul pacienţilor români din Ungaria este în creştere, nu acelaşi lucru se poate spune despre cadrele medicale româneşti care se angajează în sistemul medical din ţara vecină (de exemplu, spitalul din Mako are o singură infirmieră din România, dar şi aceea trăieşte deja de 15 ani în Ungaria). Explicaţia este, din nou, simplă, spune directorul general al spitalului de la Mako: medicii români câştigă dublu faţă de cei maghiari, iar asistentele, la fel. De aceea se întâmplă un fenomen pe care Baráth Lajos îl consideră interesant: cadrele medicale din Ungaria nu se mai orientează numai spre occident, ci şi spre România, pentru oportunităţi de angajare. Cum s-ar spune: s-a schimbat situaţia...
„Dolce far niente”-le românesc
Directorul Autorităţii de Sănătate Publică din Arad, dr. Gabriela Ţârle, a declarat recent pentru ziarul Observator Arădean că unii arădeni merg la spitale în Ungaria din cauza atitudinii unor cadre medicale de la noi. Gabriela Ţârle spune că afirmaţiile ei se bazează pe reclamaţiile telespectatorilor care au intrat în direct în timpul unei emisiuni televizate la care dânsa a fost invitată să participe, parte dintre ei pacienţi care au fost puşi în asemenea situaţii sau chiar angajaţi ai sistemului sanitar. Directorul ASP Arad consideră că primul contact al pacientului cu spitalul unde urmează să se trateze este prin intermediul medicului care-l consultă prima dată, iar o adresare neadecvată „îşi lasă amprenta asupra bolnavului care are psihologia modificată din cauza bolii”. Gabriela Ţârle susţine că mulţi dintre arădeni preferă să se trateze în spitalele din Ungaria, adăugând pe lista preferinţelor şi oraşul de pe Bega, Timişoara. „Orice român care pleacă acolo, atitudinea cadrelor medicale este primul lucru pe care îl sesizează şi spune mai departe cum i s-a vorbit.” Ea adaugă faptul că declaraţiile făcute nu sunt un afront adus personalului medical arădean, ci doar o atenţionare în vederea reglementării situaţiei, având în vedere că dacă un cadru medical se va adresa cu agresivitate bolnavului „acest lucru va avea un impact nefast asupra acestuia, care va căuta îngrijire în altă parte”. Dr. Ţârle nu se teme de reacţiile medicilor din sistemul medical arădean referitoare la declaraţiile făcute, ba din contră spune că „mi-aş dori să stârnească reacţii poate le va da de gândit în legătură cu starea de „dolce far niente”, în condiţiile în care ne paşte concurenţa vecinătăţii. Consider că orice atragere a atenţiei poate să însemne un lucru bun, o îndreptare a lucrurilor acolo unde este nevoie. Nu putem spune că doar la un spital se întâlnesc astfel de situaţii, acest lucru este valabil pentru spitalele din toată ţara, dar sper ca în judeţul Arad lucrurile să se îndrepte.”
Decla
Preşedintele Colegiului Medicilor din Arad, dr. Titus Ududec, ne declară referitor la fenomenul migrării pacienţilor:„Consider că majoritatea pacienţilor se tratează la noi în Arad sau în ţară. Nu există nicio sesizare referitoare la comportamentul neadecvat al medicilor, cred că cei care pleacă să se trateze în altă parte o fac pentru condiţiile hoteliere mult mai bune în străinătate. Există într-adevăr o tendinţă a unora de a propaga ideea că în alte părţi sunt trataţi mai bine, asta se întâmplă între pacienţi”
am fost in vizita la o ruda internata la urologie. a trebuit sa o conduc la WC . cand am vazut ce e acolo m-am speriat nu sunt capace de WC apa picura continuu, se depoziteaza gunoaie se fumeaza chiar si de catre femeile de serviciu care stau acolo la povesti.e un fum de tai cu cutitul ( nu exista un fumoar) innsaloane sunt o groaza de bolnavi in loc sa fie cel mult 4-5. .... Despre ce e la oncologie nu mai vorbesc. Traim in romania.
Titlul: Pe strada 1 Decembrie circulaţia pe trotuarul ce duce spre Parcul Copiilor este blocată în totalitate....
| Ultima ora | Sport |