Absurd

Editorial (archivă)

Andrei Ando, 03 decembrie 2008 22:43

Mă gândesc la ziua în care vom pune mână de la mână cei care stăm la rând să ne plătim telefonul, să dăm bani de-o cafea şi-un sandwich ca duduia care ne încasează să fie relaxată; sau când călătorii din tramvai vor face chetă rapid pentru un suc, o bere, controlorului de bilete, să nu fie morocănos când ne vizează tichetul; sau să plătim nişte bani în plus la teatru, pe lângă bilet, ca actorii chiar să aibă chef să joace. Vi se pare absurd?! Ei bine, la fel de absurd mi se pare şi mie faptul că la unele şcoli din municipiul Arad s-au cerut bani, între 3 şi 10 lei de elev, pentru susţinerea tezei unice de ieri.

Explicaţia oficială pentru această plată simbolică (spun intenţionat simbolică, nu modestă, pentru că ea simbolizează de fapt o defecţiune a sistemului de învăţământ) a fost că elevii îşi plătesc foile de hârtie pe care susţin teza unică. Este o motivaţie infantilă, care îi ia de proşti pe părinţi şi copii, la grămadă. Cu banii aceştia, fiecare putea cumpăra un top de hârtie, de 500 de foi, şi tot îi mai rămânea cât pentru toate tezele şi examenele pe care le va susţine în viaţă, de acum înainte! Deci faptul că suma este necesară elevilor este un basm. Banii asigură, în realitate, protocolul pentru dascăli; un protocol care li se pretinde părinţilor în mod absolut indecent, pentru profesori plătiţi de către stat să corecteze, să supravegheze, să îşi facă meseria. Un profesor supraveghetor primeşte 40 de lei pentru o zi, iar profesorii corectori vor fi plătiţi cu 3,25 de lei pentru o fiecare lucrare corectată.Unii nu vor înţelege de ce mă leg de trei lei, cinci lei, zece lei. Nu cuantumul sumei percepute mă deranjează – pe lângă fondul clasei, fondul şcolii, care urcă la 200 de lei anual, suma asta este un bacşiş. Gestul, însă, este jalnic. Se vorbeşte deseori despre drepturile pe care le solicită cadrele didactice. A ajuns să nu le mai conteste nimeni, pentru că ni se pare tuturor firesc ca formatorii de cetăţeni să fie remuneraţi corespunzător. În acelaşi timp, însă, este de notorietate faptul că drepturile oficiale sunt completate de altele, informale, pe care majoritatea celor de la catedră nu le refuză. Iată ce se întâmplă acum, la tezele unice, ori ce se întâmplă cu prilejul bacalaureatului, a finalului de an şcolar: se adună bani pentru protocol, pentru cafele, sucuri, fursecuri, mese, ca dascălii care corectează, care supraveghează, să fie mulţumiţi. În acest context termenul „mulţumit” este sinonim cu „indulgent”. Sunt extrem de puţini cei care refuză să fie omeniţi – şi sunt priviţi ca nişte ciudaţi în cadrul breslei lor. De ce nu luptă sindicatele profesorilor pentru eliminarea acestor cutume, cu aceiaşi vigoare şi determinare cu care luptă pentru salarii?! În condiţiile în care discutăm despre moralitate, conştinţă profesională, echitate, asta mi se pare chiar supărător.Nu mi-am propus să realizez rechizitoriul sistemului educaţional; îl face fiecare părinte în parte, în sinea sa, atunci când trebuie să bage iar şi iar mâna în buzunar pentru a se achita de obligaţiile financiare care îi incumbă învăţământului gratuit... Am făcut însă la început o paralelă, pornind de la cazul micilor atenţii, ca să fie foarte clar cât sunt acestea de absurde, indiferent că este vorba despre cei care stau după un ghişeu sau la o catedră şi sunt plătiţi pentru munca lor.

Comentarii (3)

ARADEAN

la 04 decembrie 2008 ora 22:17

super articolul!as fi curios cum comenteaza unul dintre acesti profesori care mai si da meditatii acasa.?!

foarte absurd

la 04 decembrie 2008 ora 13:22

e absurd si ce se intampla in facultati, unde studentii sunt obligati sa cumpere cartile profesorilor intre(!) in examen!...asta e..traim in romania....