Astăzi a murit un om la Brăila, dar nu s-a prăbuşit nicio clădire în Arad ť Editorial ť Observator

Editorial (archivă)

Astăzi a murit un om la Brăila, dar nu s-a prăbuşit nicio clădire în Arad

Gheorghe SCHWARTZ, 01 iulie 2008 03:23

Aşa ar trebui să arate ştirile difuzate de televiziuni şi radiouri, în urma propunerii legislative a senatorului Gheorghe Funar şi a deputatului Ioan Ghişe. Cei doi au cerut ca audiovizualul să fie obligat să difuzeze ştirile în proporţie egală: 50% ştiri pozitive şi 50% ştiri negative. O asemenea aberaţie, bănuiesc eu, nu putea să se nască decât după o lungă incubare. O spun de la început: nu m-a mirat deloc faptul că astfel de idei pot bântui mintea aleşilor noştri, ci m-a uimit că o „lege” total aiurea a putut trece de plenul camerei. (În paranteză fie spus, după atâta efort de a crea un act normativ atât de bramburistic, dl. deputat Ghişe a votat împotriva propriei idei!)

Faptul ne arată pe cine ne-am priceput noi să trimitem în Parlament şi modul cum aleşii votează actele normative. Adică o lege de la început fantasmagorică, abuzivă şi lipsită de orice sens, văduvită de cea mai elementară rigoare judiciară, fără a se preciza termenii şi fără a se stabili modul de aplicare, trece ca acceleratul prin gară, în vreme ce adevăratele probleme sunt amânate sine die.

În România există o discrepanţă uriaşă între libertatea de exprimare a presei scrise şi cea electronică. În vreme ce ziarele pot să-şi vadă liniştite de treabă, presa electronică este păzită cu străşnicie de un organism numit pe criterii politice (Consiliul Naţional al Audiovizualului), organism care nu de puţine ori (ca să nu spun că de fiecare dată) împarte licenţele după nişte criterii greu de înţeles de o minte neutră, verifică după tot felul de toane şi impune conduita operatorilor. Cât de diferite sunt libertăţile jurnaliştilor din presa scrisă de cele ale colegilor din audiovizual reiese cel mai limpede din regulile perioadelor electorale, când primii pot să scrie cât vor şi ce vor despre cine vor, iar ceilalţi sunt pasibili de sancţiunile cele mai drastice, de se abat şi cu o singură iotă de la regulile impuse de CNA. Trecând peste această adevărată cenzură şi mărturisind că nu am o părere deloc bună despre domnii din conducerea CNA (cărora, fiecăruia în parte, trepăduşii li se adresează cu „domnule ministru”), trebuie să recunosc acum că şi ei s-au sesizat în privinţa absurdităţii legii Funar – Ghişe. Şi şefii de partid ai celor doi s-au sesizat. Şi Federaţia Internaţională a Jurnaliştilor s-a sesizat. Şi sper că şi preşedintele ţării se va sesiza şi nu va da liber unei asemenea prostii.

Ce este o „ştire pozitivă” şi ce este o „ştire negativă”? „Legea” desigur că nu ne luminează minţile. Aş fi curios să-mi spună domnii Funar şi Ghişe dacă au găsit un cântar universal pentru a cuantifica cât de „pozitivă” poate fi o ştire. Pentru că dacă România ar fi bătut Olanda la fotbal, pentru toţi fanii noştri ştirea ar fi fost extrem de pozitivă, în vreme ce toţi fanii portocalei mecanice ar fi simţit lucrurile chiar pe dos. Şi cum ar putea fi ţinută în frâu aberaţia, dacă fiecare eveniment poate fi măsurat în mod diferit şi din unghiuri diferite? Şi ce ne facem dacă, să zicem – Doamne fereşte! – ar veni iar o perioadă de inundaţii? Am viziona pe micile ecrane jumătate din timp localităţi inundate şi fix jumătate din timp nunţi şi petreceri în regiunile ferite de calamităţi? Sau invers: dacă – Doamne dă! – am avea un moment (măcar un scurt moment!) de reuşite depline, ar trebui să inventăm nenorociri pentru a ţine absurda balanţă dreaptă?

Ştirea anunţă un eveniment care fracturează predominanţa latenţei. Ea semnalează o noutate. Evenimentele fericite vin mult mai rar neanunţate decât nenorocirile. Cu mici excepţii, pe primele le pregătim, celelalte cad de multe ori ca trăsnetul. De aceea, noutăţile negative fac, în majoritatea cazurilor, parte dintre „ştirile negative”. Nu poţi să anunţi în fiecare zi că podul peste râu nu s-a prăbuşit. Poţi anunţa doar dacă necazul s-a produs. Altfel, ca să li se facă pe plac domnilor Funar şi Ghişe, telejurnalul ar trebui să înceapă cu „Astăzi, într-un accident de circulaţie pe DN 1 a murit un om, dar tot astăzi nu s-a prăbuşit nicio clădire în oraşul Pâncota, judeţul Arad”. Iar cei doi legiuitori să stea să vadă dacă cele două consemnări au ocupat la fel de mult spaţiu de antenă şi dacă, nu cumva, accidentul a fost prezentat mai pe larg.

Gheorghe SCHWARTZ Chiar nu mai are subiecte Parlamentul României? De pildă, legea salarizării personalului din învăţământ – amânată pentru la toamnă – era mai puţin importantă decât prostiile despre care – iată! – am vorbit şi eu mult prea mult?