Joi, 28.08.2008

Arad, 20 °C

1 EUR = 3.55 Lei

1 USD = 2.41 Lei

Observator.info

Cine nu a trecut demult prin Moneasa, nu va avea nicio revelaţie când o revede. Nu sunt schimbări spectaculoase, drumurile arată chiar mai prost decât erau, spaţiile verzi sunt neîngrijite, nicăieri pe domeniul public nu te simţi ca în staţiune, ci mai degrabă ca într-o comună ternă, unde preocuparea faţă de confort se opreşte în poarta vilelor şi hotelurilor. Frumuseţea naturală a localităţii nu o sporesc decât câţiva investitori care, retraşi printre munţi, ca partizanii, duc un război de gherilă pentru atragerea şi fidelizarea unei clientele ce vine aici mai mult din obişnuinţă decât din convingere. Ceea ce vinde Moneasa, în continuare, este natura: munţii şi pădurile de conifere, pârâul, ştrandul şi poate ofertele ocazionale ale hotelurilor şi pensiunilor. Nimic mai mult, nimic interesant, nimic deosebit faţă de alte locuri. Deşi dacă ar fi existat, în ultimii ani, o zbatere a autorităţilor publice, locale şi judeţene, similară zbaterii întreprinzătorilor din staţiune, poate am discuta astăzi în alţi termeni despre Moneasa.

Concluzia unei zile de promenadă aici este că nu există o corelare vizibilă a strategiei de dezvoltare a administraţiei locale cu strategia de dezvoltare a afacerilor. Asta generează disconfort pentru turişti şi încremeneşte locul la nivel de staţiune pentru clienţii cu posibilităţi modeste şi cu pretenţii aşijderea.

Clamăm permanent, după Revoluţie, potenţialul Monesei. Dar nu s-a întâmplat nimic deosebit pentru a-i dezlipi, în atâţia ani, eticheta de staţiune periferică, care să nu te plictisească după 48 de ore. Dacă pentru primăria locală este o realizare de patru milioane de euro, recent finalizatul program Samtid, de canalizare a localităţii, nu înseamnă chiar nimic pentru turist. Infrastructura subterană (ţevile, fitingurile, racordurile, gurile de canal) nu este un punct de atracţie pentru nimeni, în condiţiile în care la nivelul anului 2008 apa potabilă de la reţea este considerată firească de către oricine îşi permite să zăbovească într-o staţiune...

Dincolo de lipsa de corelare a activităţii administrative cu interesele oamenilor de afaceri, Monesei îi lipseşte preocuparea faţă de detalii în îngrijirea domeniului public (şosele, troturare, spaţii verzi, curăţenie), un management unitar care să vândă oportunităţile din staţiune ca pe un tot unitar. Şi nu în ultimul rând, îi lipseşte publicitatea pozitivă, de natură să atragă; o rebranduire, pentru convingerea potenţialului client că turismul în vestul ţării începe şi se termină la Moneasa. 

Hotelierii şi proprietarii pensiunilor, care continuă să spere într-o schimbare în bine şi să investească aici la modul serios (ceea ce se constată în vilele renovate şi remobilate, în hotelurile aranjate), au nevoie de câteva puncte fixe, de care să se agaţe şi să se poată prevala de ele în formularea ofertelor. Au nevoie de obiective turistice atractive: poate de alei aranjate pentru promenadă (după canalizarea prin programul Samtid, macadamul drumului romantic care urca pe lângă fosta cofetărie, azi bodegă cu băuturi, la Vila Nufărul a fost smuls, iar pietrele nefurate încă zac pe marginea trotuarului...); de un lac arătos cu nuferi, aranjat cochet şi nu abandonat să se sălbăticească; de trasee turistice marcate corect ; de amenajarea unor pârtii de schi practicabile iarna; de evenimente cu public, organizate de instituţiile de cultură sub tutela municipiului şi a Consiliului Judeţean; de facilităţi astăzi fireşti pentru confortul turiştilor (internet fără fir, mijloace de transport pentru excursiile montane - ATV, locuri pentru shopping şi distracţie).

Moneasa, ca să nu trăiască la limită, nu trebuie să mai fie considerată doar afacerea unor întreprinzători privaţi îndârjiţi şi a unor meşteri populari necăjiţi, ci punctul unic de atracţie al judeţului Arad, unde se concentrează resursele cele mai importante ale Consiliului Judeţean, în domeniul turismului şi petrecerii timpului liber. Şansa ei este să fie văzută, gestionată şi promovată nu pe bucăţele, ci ca un mare parc de agrement – şi implicit asta să şi devină. Dacă vreţi, să fie un fel de Austria a Aradului, unde să aştepţi să ajungi şi să te planifici pe internet cu câteva luni mai devreme. Poate că scenariul acesta pare rupt de realitate, dar nu cred că este utopic. Numai de oameni depinde: de cei care se tânguiesc că e păcat că avem neexploatată o staţiune ca un colţ de rai, dar asistă de la distanţă la agonia ei şi de 18 ani nu fac mai nimic să o relanseze.