Un om bun ť Editorial ť Observator

Editorial (archivă)

Un om bun

Flavius Ghender, 17 noiembrie 2008 03:48

(In Memoriam Petru Pecican)

Ieri s-a stins din viaţă, la 87 de ani, preotul greco-catolic Petru Pecican. Cunoscut şi apreciat în comunitatea sa religioasă şi în anumite cercuri culturale ale Aradului, n-a fost totuşi o vedetă locală, în sensul super-mediatizat pe care îl dăm astăzi termenului. Nici nu şi-a dorit să fie. Viaţa şi-a trăit-o, cea mai mare parte, în suferinţă şi credinţă. Şi în dragoste. A traversat vremuri cumplite, care nu l-au înrăit, nu l-au făcut să se simtă frustrat, ci dator să împărtăşească celorlalţi, celor mai tineri, lecţii de viaţă şi valori pozitive.

La 22 de ani, în iunie 1953, tânărul profesor Petru Pecican a fost arestat, judecat sumar şi condamnat la 11 ani de închisoare, pentru „uneltire împotriva ordinii comuniste”. Mai precis, pentru că se împotrivea ateismului comunist. Anii teribili de umilinţă şi suferinţă şi i-a petrecut la Jilava, Gherla şi Aiud sau în lagăre de muncă. Pentru Petru Pecican (care a scris despre această perioadă cartea Homo Homini Christus), marea încercare a fost mai degrabă prilejul de a se regăsi spiritual, în preajma unor mari personalităţi ca Monseniorul Vladimir Ghika sau a fostului ministru Horia Cosmovici. Îşi aminteşte mai degrabă exemplul extraordinar al Monseniorului Ghika, capabil să se roage pentru toţi cei în suferinţă, prelegerile despre filosofie, drept şi religie ale lui Cosmovici, decât torturile gardienilor şi privaţiunile îndurate. A fost perioada în care a asistat îndeaproape la închegarea volumului „Manualul omului politic creştin”, scris în speranţa că iarna comunistă nu va fi eternă.Pe Petru Pecican, regimul comunist şi călăii săi l-au lovit, dar nu l-au frânt şi nici nu l-au abătut din drum. În 1967 şi-a întemeiat o familie frumoasă, din care au rezultat o fată şi un băiat, iar foarte recent un nepot. În 1977 ajunge, în clandestinitate, preot greco-catolic. După revoluţie, s-a bucurat de libertatea religioasă, a publicat zeci de articole şi eseuri, a scris cărţi iar în 2007 a primit, prin ordinul Papei Benedict al XVI-lea, distincţia de Prelat Papal, ca recunoaştere a activităţii sale.Petru Pecican a impresionat prin apetitul său pentru libertate. Credinţa nu l-a făcut nici intransigent, nici conservator, ci pur şi simplu un om bun. A înţeles perfect că libertatea poate să însemne în acelaşi timp credinţa, muzica rock, pasiunea pentru fotbal sau lectură, o drumeţie pe munte. A apreciat libertatea mai mult decât putem s-o facem noi, astăzi, şi s-a bucurat nespus s-o vadă trăită de cei tineri.

Petru Pecican a ştiut să descopere în fiecare calităţile, s-a străduit să îl încurajeze să şi le dezvolte. Zeci de ani, zilnic oamenii au apelat la erudiţia sa, la experienţa de viaţă şi i-au căutat sfatul. N-au fost dezamăgiţi. I-a ajutat cu bunătate şi înţelepciune. Acesta a fost Petru Pecican.