Editorial (archivă)
printeazatrimite e-mail

VACA ŞI PONEIUL

Alina Mungiu-Pippidi, 26 august 2008 03:21

Preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, s-a declarat recent "necăjit" de criticile adresate Parlamentului României de către Comisia Europeană, menţionînd că este pentru prima dată când Comisia îşi permite să "atace" un parlament naţional. El a declarat că o astfel de critică din partea Comisiei Europene este nedreaptă, deoarece Parlamentul a avut la dispoziţie două luni şi jumătate pe dosare care au însemnat investigaţii pe mai bine de trei ani de zile din partea procurorilor. Probabil că senatorii au nevoie de tot atîta timp să citească cît le ia procurorilor să scrie, iar la sfîrşit se hotărăsc oricum că justiţia din România e prea independentă ca să dăm pe mîna ei vreun parlamentar – lasă să judece taximetrişti, ziarişti şi ţărani, care nu au imunitate.

Am impresia că Văcă şi ai săi chiar au crezut că europenii sînt nişte cretini pe care i-am păcălit cu intrarea noastră, nu au înţeles că acei oameni s-au uitat în altă parte de teamă că o să ratăm intrarea şi altă ocazie nu vom avea. Am beneficiat de indulgenţa, nu de prostia lor. Dar acum, că sîntem înăuntru, s-au săturat de Văcăroiu şi sloganul lui „Care capră”? Dacă pentru prima dată Comisia e aşa de dură cu un Parlament, e pentru că în experienţa ei nu a mai avut bande de infractori atrase de Parlament doar pentru avantajul imunităţii, şi patronate de cineva ca Văcăroiu, un individ care s-a distins numai prin prezenţa regulată în caricaturile academiei Caţavencu la rubrica Săniuţa.

Dar Văcă nu se luptă doar cu Europa. El se luptă şi cu ICR, o instituţie culturală care dă bani publici pentru promovarea culturii române în străinătate. Ca orice instituţie publică, ICR e controlat de Curtea de Conturi, dar lui nea Văcă nu-i ajunge asta, mai ales că ultimul control nu a găsit dovezi contra celor de la ICR, şi colegul Florin Geirgescu nu mai are auraj să le dea toată ziua telefoane, ca pe vremea stenogramelor PSD. Ca să cîştige lupta cu intelectualii de la ICR, care scriu editoriale obraznice, Văcă a hotărît că Senatul poate controla instituţia, de parcă ar avea auditori de profesie. Pe vremea cînd conduceam TVR am avut şi eu o asemenea incompetentă comisie parlamentară în control, al cărui singur membru activ era un băiat de la România mare, care fura hîrtiile noastre şi le vindea la ziare de scandal pe bani buni. Nu au aflat niciodată nimic incriminator, dar au umplut presa murdară de picanterii din TVR. La fel va face şi comisia Văcă, în loc să trimită la judecată nişte colegi urmăriţi de procurori, mai bine interoghează nişte artişti famelici, desenator de ponei roz cu fese simbolice.

Aţi crede poate după toate astea că această figură politică – să ridice mîna cine l-a votat- este vreun mare apărător al legii şi iubitor de stat de drept. Nici vorbă! Dl. Văcăroiu a fost pe lista neagră a Coaliţiei pentru un Parlament Curat. Ce a făcut el în viaţă, în afară de multele săniuţe menţionate? Păi, a fost consilierul patronului FNI, o ocupaţie cît se poate de profitabilă pentru el, în timp se sute de mii şi-au văzut economiile tocate. La fel, poate mai ţineţi minte embargoul asupra fostei Iugoslavii, pe care l-or fi respectat alţii? Dar nu ai noştri, care făcură bani buni. Văcă a fost aşa de supărat că acste lucruşoare din trecutul lui sînt menţionate de presă că a dat în judecată coaliţia. Nu numai că a pierdut la toate instanţele, dar a venit şi ora cînd justiţia şi-a cerut banii înapoi. Pe lîngă că amicul Văcă nu a reuşit să se spele de trecutul său prin acest proces numai de el provocat, el a refuzat cît se poate de nedemn să plătească vreo cheltuială de judecată. I s-a făcut proces în execuţie: l-a pierdut şi pe acela. În cele din urmă bietul executor judecătoresc nu a mai avut de ales şi i-a poprit salariul de preşedinte de Senat, Senatul unei ţări membră în UE. Spuneţi dvs, credeţi că mai există al doilea ca el în Europa?

Şi după toate astea, s-o prezenta în vreo circumscripţie uninominală? Şi s-o găsi vreunul să-l şi voteze?

printeazatrimite e-mail

Comentarii

Nume:
Comentariu:

EDITORIAL

Absurd - Andrei Ando, 03 decembrie 2008 22:43

Misiunea celor şapte - Andrei Ando, 02 decembrie 2008 22:10

Calcule inutile - Flavius Ghender, 28 noiembrie 2008 23:10

 - Pe strada 1 Decembrie circulaţia pe trotuarul ce duce spre Parcul Copiilor este blocată în totalitate....

ObservaTot

Titlul: Pe strada 1 Decembrie circulaţia pe trotuarul ce duce spre Parcul Copiilor este blocată în totalitate....

Trimite si tu

Editorial