Cerşetorii navetişti, ruta Vladimirescu – Arad! » Eveniment

Eveniment (archivă)

Cerşetorii navetişti, ruta Vladimirescu – Arad!

Ana Maria Cantea , 23 august 2008 03:58

„Nu vreau la centru că mi frică”

Spune că o cheamă Laura şi că are 18 ani împliniţi. Vine în fiecare zi din Vladimirescu cu tramvailul de la ora 8 şi îşi petrece câteva ore în Arad pentru a câştiga 20 – 30 de lei. Suma este suficientă cât să-şi ducă traiul ea şi numeroasa sa familie până a doua zi, când revine în acelaşi loc în care îşi practică „meseria” de ani de zile, nici ea nu mai ştie de gând...

Este vorba despre cerşetorie, fenomen care se dezvoltă cu fiecare zi, cu fiecare lună cu fiecare an..., fenomen care a devenit o pată pe imaginea României în lume. Nici Aradul nu duce lipsă de aşa ceva. Zeci, sute de cerşetori împânzesc oraşul în cele mai diverse locuri: biserici, tramvaie, pieţe, terase, viaducte oriunde unde este rost de făcut bani doar întinzând mâna. Pe Laura am întâlnit-o ieri încă de la primele ore ale dimineţii la viaductul din zona III Micalaca. Îşi mătura locul în care avea de gând să mai petreacă o zi pentru a câştiga nişte bani pe care să-i ducă mamei sale bolnave, binenţeles din cerşit. Am găsit-o împreună cu reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială de Protecţia Copilului Arad şi echipa stradală de asistenţi sociali. Scopul raziei este cel de ai convinge pe cerşetorii şi oamenii străzii, copii, tineri sau bătrâni să accepte alternativa unui centru de zi sau de noapte pentru viaţa de stradă şi pentru cerşit. Grea misiune şi, de cele mai multe ori, zadarnică.

Echipa stradală în colaborare cu poliţia şi jandarmeria descinde de două ori pe săptămână în toate cotloanele oraşului, în „cuiburile de boschetari” şi chiar dacă de multe ori munca lor pare sisifică, se întâmplă să aibă şi succes, cel puţin pentru câteva zile.

Laura este cunoştinţă veche a echipei, la fel ca cei mai mulţi dintre cerşetorii şi copiii fără adăpost. Nici vorbă să aibă 18 ani, dar spune că cerşeşte pentru că „mama mea este bolnavă de diabet. Stăm în Vladimirescu şi vin aici să fac bani pentru medicamente şi mâncare”. Întrebată dacă este pusă să cerşească, răspunsul este categoric: nu! Spune că mama nu o bate dacă nu aduce suficienţi bani, că o înţelege. Nu ştie câţi locuiesc într-o cămăruţă, le-a pierdut şirul de mult aşa că spune doar: mulţi. Nu vrea să meargă la Centrul de zi şi de noapte pentru copiii străzii pentru că îi este frică, nu ştim de ce şi nici nu vrea să spună. Până la urmă se lasă înduplecată de oferta tentantă, o masă copioasă , un pat şi condiţii de trai umane, iar echipa înregistrează un prim succes pe ziua de azi: Laura.

„Nu vin la centru că mi-e ruşine să dorm acolo”

Următoarea destinaţie: Piaţa Mioriţa. Aici la umbra unui perete stau trei oameni peste care viaţa şi-a lăsat profund amprenta. Doi bărbaţi şi o femeie, care pentru a trece mai uşor peste încă o zi din viaţa chinuită trag frăţeşte câte o duşcă din sticla de spirt medicinal. La vederea echipei de asistenţi sociali foarte cunoscută pentru ei, o ploaie de înjurături, combinaţii cutremurătoare, năvălesc de pe buzele celor trei şi hărmălaia începe. Unul dintre bărbaţi cedează curiozităţii şi cere echipei informaţii despre centru. „Eu sunt zidar de meserie. Am venit de mult în Arad, dar nu am unde să stau, dorm sub cerul liber. De muncit muncesc pe unde apuc, nu prea cerşesc. Aş vrea să mă duc la centru că nu am ce să mănânc”. Celălalt bărbat spune că nu-l interesează oferta asistenţilor. De ce? „Pentru că mi-e ruşine să merg acolo, să dorm.” Apoi se arată mult mai războinic şi scoate un spray paralizant pe care îl îndreaptă spre oamenii legii care însoţesc asistenţii sociali. Mult mai abili, aceştia îl imobilizează şi apoi bărbatul este transportat la secţie. A mai rămas femeia care, după ce completează peisajul animalic cu câteva blesteme şi înjurături, acceptă să stea de vorbă. Este mama a nu mai puţin de 16 copii şi toţi au împrăţişat aceeaşi soartă. Locul de unde vine: tot Vladimirescu. Plină de răni deja infectate şi bând din licoarea alcoolizată albastră spune că mai că ar vrea să vină la centru, dar nici nu vrea să audă de salvare şi spital. Într-un final, plictisită de insistenţele echipei mobile, renunţă şi se întoarce să se odihnească la umbra aceluiaşi perete. Scor egal: un succes şi un eşec.

„Nu mă duc acolo, nu pot să beau, că domnii nu ne lasă”

Următoarea oprire a echipei: zona gării. Asistenţii sociali însoţiţi de poliţiştii TF pătrund într-o zonă ascunsă de ochii oamenilor, o zonă aproape crepusculară. Prima vizită: o încăpere fără geamuri sau uşi plină de cutii de carton, pături zoioase şi miros insuportabil. Ca de fiecare dată, cunoştinţe vechi. De aici au plecat spre centru doi copilaşi, cam de 6 – 7 ani, amândoi ameţiţi de la porţia de aurolac de dimineaţă. Mai departe o încăpere puţin mai dotă, chiar ferecată cu un lacăt. La bătăile insistente în ceea ce pare a ţine loc de uşă, „boschetarii” îşi fac apariţia unul după altul. Recunoscându-şi vizitatorii dau dovadă de un respect deosebit pentru cei care de multe ori au reprezentat singura lor speranţă. Nu vor să vină la centru nici în ruptul capului pentru că au planuri mai mari, vor să plece în Franţa, şi ar mai fi ceva după cum spune unul dintre ei „nu mă duc acolo că nu pot să dorm aşa de mult ca şi aci. Şi nu pot nici să beau, că domnii nu ne lasă.”

Gata şi razia şi o dată cu ea şi săptămâna. După weekend munca sisifică a echipei stradale reâncepe. Poate au mai mult succes săptămâna viitoare şi reuşesc să convingă mai mulţi oameni ai străzii că pot duce o viaţă decentă, pe ei şi pe cei care între timp s-au răzgândit şi au părăsit centrele pentru a se reîntoarce la cerşit.

Comentarii (2)

tereacagheorge@.ro

la 24 august 2008 ora 18:34

acestia sant pusi de cineva acolo , chiar daca ei sustin altceva, acesti cineva castiga banii pecare voi , truditori , nu-i puteti cistiga intr,o luna./

interesant

la 23 august 2008 ora 08:01

si care e solutia pana lamurma domnilor edili ai aradului?? la sindrofia pe care ati facut-o in alfa zilele astea am vazut doi boschetari si un copil al strazii printre putinii oameni care priveau si care intrebau de ceva mancare sau bani .. pe astia cum ii ajuta "zilele aradului" ????