Peste 1.000 de societăţi comerciale s-au desfiinţat în prima jumătate a anului
Simina Roz, 03 iulie 2009 00:23Criza economică îşi face tot mai simţită prezenţa în rândurile întreprinderilor arădene. Anul acesta, în perioada 1 ianuarie - 31 mai s-au desfiinţat 1.095 de companii şi au fost înfiinţate 672. Cu această problemă se confruntă toate judeţele din regiune - Caraş, Timiş şi Hunedoara.
Cele mai multe radieri au avut loc în primele luni ale anului, astfel că în luna martie, pe toată regiunea, Oficiile Registrului Comerţului înregistraseră în jur de 900 de societăţi comerciale rediate. Cele mai afectate domenii, în judeţul Arad par a fi comerţul cu amănuntul, construcţiile, producţia industrială.
Majoritatea au ales să le radieze, suspende sau să le dizolve, deoarece nu şi-au mai putut permite să plătească taxele aferente, câştigul fiind foarte mic, în unele cazuri chiar inexistent. Consiliul Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii, filiala Arad, a încercat de-a lungul anului să găsească cât mai multe măsuri concrete care să ducă la revigorarea economică şi care să scoată firmele din impas. Astfel au demarat campania „Petiţia online” pentru eliminarea impozitului forfetar, unde s-au strâns peste 1.000 de semnături. În privinţa taxei pe valoarea adăugată să se aplice un sistem de aplicare a compensării între agenţii economici şi stat, dar şi să se întărească disciplina contractelor şi a sancţiunilor pentru cei care plătesc cu foarte mari întârzieri - peste 60 de zile, sau emit file CEC şi bilete de ordin fără acoperire.