Ciobanul moldovean a scăpat cu bine din ... „Mioriţa”, ajungând în Olari

Social (archivă)

27 iunie 2008 05:52

Unul dintre ciobanii cei mai de soi din Olari şi-a aşezat sălaşul aici, acum patru decenii, venind, ca orice cioban mioritic, după o lungă odisee. S-a născut cu turma de oi lângă el, auzind glasul mioarelor bârsane, al berbecilor nărăviţi la iarba cea grasă, al asprilor câini ciobăneşti ce rup totul în cale, dar se gudură blând la picioarele stăpânului. A băut lapte de oaie şi s-a învelit în căldura lânii, devenind un băietan zdravăn şi iute la mână. „La 11 ani, tata nu m-a mai putut ţine lângă el! Am simţit că îmi pot ţine soarta în mâini!” – spune mândru, Gheorghe Oprea, ciobanul.

La 11 ani am devenit propriul meu stăpân

Din şoseaua care duce de la Olari spre Sintea Mică, cum priveşti spre stânga, vezi stâna şi saivanele lui baci Gheorghe, ciobanul, bădia. Dacă vrei să ajungi la el, tai inima verde a câmpului şi te afunzi pe cărare până dai de un câine care

n-are niciun simţ al umorului în faţa străinilor. Noi am ajuns în crăpătul solar de la amiază; unul dintre fii era la adunat de fân, urcat pe o movilă imensă în carul împovărat. Doi bărbaţi tineri, unul pe câmp, altul în car, înfigeau şi răsuceau furcile împletind cu pricepere fânul mătăsos şi rebel, adânc mirositor în seve verzi. Încet, caii pietroşi cu piele neagră, înhămaţi la treaba asta grea, au pornit agale pe iarba cosită a câmpului, îndreptându-se spre şoprul mare în care se adună fânul pentru iarnă. Tinerii bărbaţi au faţa arsă de soare şi tenul gros, în care abia dacă-şi face loc o linie îngustă şi albă, ridul lucrătorilor în soare, indiferent de vârstă.

Baci Gheorghe ne ştie şi ne primeşte în cămăruţa îngustă şi curată în care familia mănâncă brânza de seară, în linişte, ascultând ştirile la televizor.

Mioriţă laie, bucălaie

„Apoi văd că mata vrei să ştii care-i viaţa de cioban, de când se crapă primul ciob de ziuă şi până când pe cer se varsă ultima stea. Iaca cum e: ne sculăm, zilnic, la ora 4 şi mulgem oile. După ce le-am muls, se dă cheag la lapte, dar asta e treaba băciţelor. Gustul şi calitatea laptelui depinde numai de păşune! Dacă iarba e deasă şi grasă, aşa e şi laptele, iar dacă e săracă în sevă, laptele nu mai e dulce şi bogat la gust. Mai depinde şi de rasa oilor. Dar noi spunem că păşunea e dulce sau aspră. Din 5 litri de lapte se face un kil de brânză. Cheagul trebuie să stea în lapte cam 20 de minute, se pune într-un tifon, se taie caşul format - de trei ori, din 5 în 5 minute. Se strânge apoi totul în tifon şi se pune o greutate peste, până când picură tot zerul.. Se pune apoi la sărat, iar brânza îşi trage singură sarea, dar depinde cum vrei s-o ai, mai sărată sau mai dulce”.

Ciobanul are viaţă grea şi vrea simbrie pe măsură

Baci Gheorghe pune pe masă brânză de mai multe feluri, mai sărată, mai dulce sau foarte dulce, cea mai bună, urda. Mâncăm şi nu ne mai săturăm. „Ciobanul după ce a muls oile se duce cu ele la păşune. Noi mulgem oile de 2-3 ori la zi. Perioada de muls e din

15 aprilie până pe 15 septembrie. După normă, ar trebui să existe un cioban la 150 de oi, dar de unde să ai atâţia bani să-l plăteşti, mai ales că el nu se mai mulţumeşte cu câteva milioane de lei; se plânge că are viaţă grea, zi şi noapte umblă cu oile după el, ziua la păscut şi muls, noaptea pe mirişte... Ca să îţi fete o oaie pe 1 februarie, trebuie să o hrăneşti bine, de la întâi decembrie. Îi trebuie o juma de kil de porumb, un kil de fân, iar la un snop de paie să mănânce două oi, zilnic. Noi căutăm să avem miei de vânzare pentru paştile italienesc. Italienii sunt foarte pretenţioşi: un miel nu are voie să cântărească sub 14 kile dar nici să depăşească

18 kile, altfel e refuzat. Am în magazie peste 200 de piei şi nu ştiu ce să fac cu ele. Înainte, lâna avea valoare, acum, abia ţi-o iau sibienii cu un leu kila, că nici măcar de-o bere nu-ţi rămâne!”

De ce cârpe sintetice în loc de stofe de lână?!

Bădia e supărat foc pe ceea ce se întâmplă în ţară la nivel de conducere, bătaia de joc şi indiferenţa guvernanţilor, vizavi de această muncă grea şi necesară, oieritul. „Ce poate fi mai frumos decât un costum de lână, o vestă frumoasă, o pătură uşoară şi călduroasă. Mă uit la hainele cu care se îmbracă oamenii, azi, toate sunt sintetice şi pot lua foc! Înainte erau fabrici de stofe, se făceau haine de calitate, dar acum industria textilă nu mai există. Ne îmbrăcăm cu sintetice, plasticuri care se fac cârpe la prima spălare şi sunt dăunătoare sănătăţii!”

Baci Gheorghe este un om sănătos la minte şi la trup. Voinic, născut în strunga oilor, în căldura şi blândeţea lor, călit în muncă. „Aveam 11 ani şi mă duceam din Ieşiul natal înspre Bot’şăni, la Săveni, cu oi, trimis de tata...

M-am obişnuit cu ciobanii sibieni şi am rămas la ei, tata nu mai avea ce face! Zâcea că dacă nu vreau şcoală, n-are ce-mi face, să mă dau atunci cu oile. Şi asta am făcut o viaţă şi asta fac şi fiii mei... Păcat că munca nu e apreciată şi plătită, iar ciobanii sunt din ce în ce mai scumpi, mai greu de găsit şi mulţumit...”

Ciobanul moldovean a scăpat (din apriga legendă) la Olari. Trăieşte senin în religia muncii cu cel mai blând animal, oaia, mielul cel alb şi bun, învăţat să se dea, smerit, vieţii celor ce-i stăpânesc scurta viaţă. E greu pentru blânda oaie, e şi mai greu, acum, pentru cioban.