Sport (archivă)
printeazatrimite e-mail

UTA: două puncte pierdute şi un nou tânăr aşezat pe rampa de lansare - Manea

Sebastian Şiclovan, 09 noiembrie 2009 21:58

După Bălgrădean, Pascariu, Ţucudean sau Chindriş, Bătrâna Doamnă propune un alt tânăr cu potenţial, fundaşul Manea - realizări excelente în condiţiile în care UTA se menţine în fruntea clasamentului  

UTA ar trebui să rămână cu regretul că a pierdut două puncte în confruntarea de sâmbătă cu FCM Târgu Mureş. Meciul se anunţa greu, adversarul tare, exista şi o oarecare presiune, dar ingredientele care-i erau atribuite jocului înainte de start nu s-au regăsit în teren, iar UTA şi-a complicat un meci care s-a dovedit mai simplu decât se anticipa. FCM Târgu Mureş a venit, sâmbătă, la Arad, să joace urât, pentru un punct, să încurce, să distrugă, să aglomereze, şi a reuşit, Bătrâna Doamnă neavând idei, suferind din cauza lipsei de creativitate şi a incapacităţii de a imprima viteză jocului. Cu un strop de fantezie şi într-un ritm ceva mai rapid, adversarul s-ar fi desfăcut şi până la urmă ar fi cedat, în condiţiile în care n-a contat cu adevărat, nefăcând altceva decât să se apere cât mai departe de propria poartă. 

Surpriza plăcută Manea, dezamăgirea Eze
În condiţiile unui sistem de joc nou, 4-4-2, impus de accidentarea lui Mihuţ şi de suspendarea lui Buican, defensiva Bătrânei Doamne a evoluat în componenţa Manea, Pascariu, Pocuca, Eze. N-a fost solicitată cu adevărat, oaspeţii având o singură fază care a produs destabilizare, în minutul 2, făcându-şi în rest treaba. De subliniat însă jocul prost al lui Dino Eze, nigerianul fiind o adevărată mână moartă de-a lungul meciului. A greşit la ocazia oaspeţilor din debutul meciului, a avut în general un plasament prost, nesincronizându-se deloc cu coechipierii, iar pe faza ofensivă a încurcat, nefiind deloc util. Pentru că la Buzău a demonstrat că poate să joace şi altfel, probabil că problema lui Eze este, în principal, de natură fizică, nigerianul având nevoie şi de adaptare. 
În schimb, meciul l-a ajutat pe Alexandru Manea, tânărul fundaş reuşind un meci bun ca fundaş dreapta, pe un post care nu-i este străin, dar pe care nu se simte atât de bine ca şi pe cel de stoper. După Bălgrădean, Pascariu, Chindriş sau Ţucudean, Manea este un alt foarte tânăr fotbalist arădean care demonstrează că are resurse şi că poate să facă saltul spre prima echipă a Bătrânei Doamne. Nu-i va fi uşor, concurenţa fiind destul de serioasă, în condiţiile în care, încet, revine şi Andrei Mutulescu, dar are toate şansele să reuşească. 

Mijloc fără nerv şi idei
„Mijlocul” Bătrânei Doamne a prins două reprize diferite sâmbătă seara. În prima repriză a fost destul de activ - cu Drida în prim-plan, şi cu Nădăban pe post de locotenent - însă nu suficient de arţăgos şi percutant, lipsind clarviziunea pe ultimii 20-30 de metri, acolo unde este, de altfel, mai mare nevoie de mijlocaşi inspiraţi. UTA a dominat prima parte, a reuşit să ţină mingea şi să o aducă în preajma careului advers, de unde Ţucudean, Batin, de două ori, şi Nădăban n-au nimerit ţinta, şuturile lor trecând alături, cu excepţia celui din lovitură liberă, a lui Nădăban. În partea a doua, mijlocul a fost complet ieşit din joc, extrem de sărac în idei, static, abuzând de mingi laterale sau în spate. Având în faţă o echipă dispusă pe două rânduri, foarte disciplinată şi pricepută la anti-joc, linia mediană a UTA-ei a fost înghiţită, nici măcar tehnicul Digbeu nereuşind să spargă monotonia. Chindriş a fost din nou pozitiv, juniorul, pe un fond fizic bun, fiind util în recupări şi pressing. Nefiind experimentat, Chindriş preferă să joace simplu, pentru a evita complicaţiile, iar cu timpul, probabil că va îndrăzni mai mult şi pe faza de construcţie, lipsindu-i încă pasele spre atacanţi. Roman n-a fost în apele lui sâmbătă. Supra-determinat, a greşit destul de multe mingi, însă jocul lui de ansamblu a fost incomodat şi de prestaţia slabă a lui Eze, colaborarea lor, care ar fi trebuit să producă superioritate în atac şi să-l aducă pe Roman în poziţii din care să ofere mingi în careu, prin centrări, n-a existat. 

Atacul, în scădere de turaţie 
Atacul Bătrânei Doamne n-a reuşit nici sâmbătă să-şi crească turaţia. Evoluează de două-trei etape sub aşteptări, pierzându-şi din luciditate, prospeţime şi clarviziune. Dincolo de problema medicală de care Batin se străduieşte să facă abstracţie şi de lipsa de formă a lui Ţucudean, atacanţii Bătrânei Doamne au parte de-o vreme de mult mai multă atenţie din partea adversarilor. Un cuplu de atac care a înscris 16 goluri până în această fază a sezonului nu mai are şansa de-a fi tratat superficial. Meci de meci, de-o vreme, antrenorii adversarelor ţin să-şi ia măsuri suplimentare în ceea ce-i priveşte pe Batin şi Ţucudean, puşi în gardă de eficacitatea lor. Au parte de marcaje mai strânse, dublajele funcţionează mai bine în cazul lor, li se reduc spaţiile, fiind clar mai incomodaţi. 
Acum, antrenorii au rolul principal în a revitaliza atacul, ori printr-o schimbare - posibilă, dar mai greu de crezut, având în vedere că UTA funcţionează cu un atac ideal ca structură, având în faţă un jucător rapid, cu execuţii, şi unul masiv, bătăios - ori printr-o reorganizare a jocului, care să spargă zidurile ce cresc în jurul celor doi. Sigur, este posibil ca Ionuţ Popa să încerce ambele variante, în sensul de-a renunţa la Ţucudean, pentru un cuplu Batin - Pecarov, situaţie în care este nevoie şi de-o reorganizare a jocului, deoarece acum se mizează destul de mult pe forţa şi fizicul lui Ţucudean, jocul fiind croit pe angajări către el, cu scopul de-a devia, de-a produce spaţii, şi de-a oferi mingi ori lui Batin, ori jucătorilor veniţi din linia a doua. 
Dincolo de toate minusurile, nici UTA, care începe să fie inexplicabil timorată în condiţiile în care nu este presată de obiectiv, nici suporterii ei n-ar trebui să ignore că Bătrâna Doamnă are destule plusuri - depăşind clar aşteptările - toate obţinute şi produse de un lot a cărui medie de vârstă este de 21 de ani şi 4 luni.

printeazatrimite e-mail

Comentarii (9)

Acelasi utist R.Cadar cei din Sebes au dat 2-0 cu Dej la GSP

la 10 noiembrie 2009 ora 13:01

Desi a fost 1-0 cam chinuit la Sebes-Dej,unul care poate nu era treaz a comunicat la GSP ca a fost 2-0 si puteti vedea pe saitul GSP.Vezi daca in cap au doar aburii bauturilor..Ovidiule ramai corect ca mult te-au blamat dupa meciul ala pierdut de ,,creieri,, cu Valcea la ei acasa...

Albautistu Manea sa ai rautate in tine precum un caine...

la 10 noiembrie 2009 ora 12:51

Curaj la urcari in atac si rautate ca un caine bun sa aiba acest Manea.Ov.Hategan e tot,,muscat,,de Borcea pe la GSP unde continua atacurile la arbitru nostru ce conduce impecabil.Ovidiule tragei-o si tu ca eu nu-l mai suport..Pe creierii ,,Hainei de blana,, cand ii arbirezi,ca d-l R.Cadar a fost prietenos cu ei la Sebes...

ss

la 10 noiembrie 2009 ora 08:18

Pot si ei, dar nu peste noapte si nu impreuna. Iar manea a prins curaj si pentru ca l-a acoperit nadaban, daca era vreun tanar la mijloc pe partea lui, faceau pe ei amandoi

        1 | 2    
Nume:
Comentariu:

RECENTE

Liga a II-a, seria vest

03 septembrie 2010 00:55

Liga a III-a, seria 5

03 septembrie 2010 00:55

Divizia D

03 septembrie 2010 00:54
 -

ObservaTot

Trimite si tu

Ultima ora Sport Video